TI SE RUPE SUFLETUL! Principesa Margareta, in lacrimi: „Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. Şi omul acesta a fost TATAL MEU”

0
2302

TI SE RUPE SUFLETUL! Principesa Margareta, in lacrimi: „Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. Şi omul acesta a fost TATAL MEU”

Pe internet a devenit virală o compunere a Principesei Margareta pentru tatăl ei, redactată în 2001. Rândurile emoționante au fost scrise de fiica cea mare a Regelui Mihai în copilărie, fiind recuperată din „pod”, după cum recunoaște chiar Alteța Sa: ”Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa”.

În compunere, fetița își manifestă dragostea și admirația pentru tatăl ei, protector și iubitor, credincios și muncitor. Niciodată învins de greutăți, chiar dacă în existența sa a fost nevoit să ia decizii radicale, cum ar fi plecarea forțată din România…

„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.

Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.

În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.

loading...

La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.

Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.”

Atat de frumos vorbea principesa Margareta despre tatal ei, Regele Mihai, cu ocazia aniversarii a 96 de ani, pe data de 25 octombrie 2017.

Din pacate, din cauza unei boli necrutatoare, ultimul rege al Romaniei, Mihai I, a parasit aceasta lume. Majestatatea Sa va fi ingropata astazi, 16.12.2017, Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş unde va avea loc o slujbă scurtă de înmormântare.

sursa: a1.ro, wowbiz.ro

Facebook Comments

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here