„Stăteau CĂLARE pe MORȚI, tăiau carne din ei și-o MÂNCAU!” Mărturia cutremurătoare a unui veteran de 103 ani

0
5433

„Stăteau CĂLARE pe MORȚI, tăiau carne din ei și-o MÂNCAU!” Mărturia cutremurătoare a unui veteran de 103 ani

 

Al Doilea Război Mondial este, pentru cei mai mulți dintre noi, o poveste dureroasă trăită de înaintașii noștri. Pentru Constantin Herțoiu, însă, bărbat din Câinenii Mici – un sătuc cuibărit în mantaua lungă a Munților Făgăraș – cea mai sângeroasă luptă din istoria umanității palpită încă în fibra lui de erou. Erou al României

Nea Dinu, cum este alintat acasă, în Țara Loviștei, își potrivește pălăria, apoi mâna noduroasă face un semn repezit spre laviță. „Poftiți, poftiți!”. Camera sărăcăcioasă, lipită de casa mare, prinde în pătratul ei schimonosit un pat, o masă, un dulap, dar și un maldăr de cărți, atlase și cutii cu medalii.

„Mă uit des pe hărți, să văd câte ape am trecut în viețișoara asta”. Arată cu degetul: „Prutul, Nistrul, Niprul, Donul…”. Când ajunge aproape de Volga, se înfierbântă: „Dacă reușeam să apucăm pe Volga în sus, băteam la porțile Moscovei. Cădea Moscova, erau gata rușii”.

Fost sergent în armata română, Dinu Herțoiu e slab ca un țâr. Te privește însă drept în ochi: „Am pornit la atac, peste Prut. Rușii ne așteptau. A fost măcel, dar ne-am revenit și ușor-ușor am eliberat Basarabia. Am ajuns în Crimeea, la Odessa. Am fost și la Sevastopol, apoi în Cecenia… Ce războaie mari au mai fost…”.

A băut apă cu sânge din gropi pline cu cadavre

Din Cecenia a ajuns la Stalingrad, unde a luat parte la cea mai mare bătălie din istoria omenirii, dată printre ruinele orașului și în împrejurimi. Numai acolo, 200.000 de români au mușcat pentru totdeauna din țărâna rusească. În total, 290.000 de ostași ai Axei au fost prinşi în încercuire și trimiși în lagărele din Cecenia, Donbass ori Siberia.

Dintre aceştia 6.000 au rezistat și s-au întors acasă. Adică 2%! Nea Dinu se afla printrei ei. Răboiul a fost greu. Dar mai greu a fost ce-a urmat: aproape șase ani petrecuți în lagăre, bătut, umilit, îmbrăcat în zdrențe, mereu mort de foame și, mai ales, de sete: „La Stalingrad am fost luați prizonieri. Câți am mai scăpat, că rușii ne împușcau pe capete! Când s-au liniștit apele, au venit la noi niște cazaci. Fusesem 98 de inși, mai rămăsesem 6”, rememorează Dinu Herțoiu.

Cum au scăpat de glonțul în ceafă? Sergentul român i-a îmbunat pe cazaci cu țigări și cu vorba bună, rostită rusește: „Am avut cinci pachete de țigări, toată bogăția mea. Le-am dat la fiecare câte unul, așa am scăpat. M-au pupat”.

Au mărșăluit, apoi, sute de kilometri spre Caucaz, din patru mii de prizonieri, trei sute au pierit pe drum. Amintirile sunt zguduitoare: „Erau gropi cât curtea asta de mari, de intra casa în ele. Erau cai, oameni morți, îngrămădiți acolo, sânge, apă strânsă din ploaie. Mă duceam și înfigeam dinții în noroiul ăla, să-mi răcoresc sufletul. Cu sânge cu tot beam. Groaznic, dar ce era să fac? Să pier de sete?”.

Din când în când, fostul artilerist închide ochii și, preț de 7-8 secunde, nu mai spune nimic. A depășit suta de ani, poate că mai adoarme, îmi spun în gând. Nea Dinu simte nedumerirea mea: „Nepoate, mintea îmi zboară în toate părțile. Eu sunt aci, lângă tine, dar și acolo, când în Caucaz, când la Stalingrad. Închid ochii și revăd toate luptele, toate ororile. Volga știe tot. Cât a înghițit apa aia… Vai de viața mea”.

Și-a mâncat propriile excremente

loading...

În lagăr, prizonierii erau puși să sape șanțuri cât era ziulica de lungă, ca rușii să-și recontruiască țara după război. Foamea însă îi trasforma pe oameni în fiare.

„Îi vedeam pe unii călare pe morți, tăiau carne și mâncau. Eu n-am făcut așa. Au fost momente în care îmi uscam excrementele la soare, ca să le pot mânca. În rest, băgam mâna pe sub morți și le scoteam rezerva de pâine pe care o țineau în săculețele de la gât. Mureau de tifos mulți, cam 40 pe noapte. Găseam pâinea înverzită, dar o mâncam. Nu te gândeai că e pâine de la morți… Mai era și murdară de sânge. Nu conta. Conta să nu mori. Rația era de 200 de grame de pâine pe zi”.

„Și apă?”, întreb. „Apă? De unde!? Pișatul! Aveai pișat, te pișai și îl beai. Se termina pișatul, erai terminat și tu. Că dacă era apă, nu era problemă. De foame, omul moare în 40 de zile. De sete, se curăță în 9 zile”, șochează Constantin Herțoiu.

Din Caucaz, a ajuns la Marea Caspică, a schimbat verighetele ofițerilor români pentru câteva kilograme de pâine, a supraviețuit. De la Caspică, în Donbass, la o sută de metri sub pământ, a supraviețuit. Eliberat în ’48, Constantin Herțoiu a fost întâmpinat acasă, la Câineni, de aproape toți oamenii din sat.

„M-aștepta lume de parcă mă-‘nsuram. Și cu masa pusă: mămăligă și brânză, că altceva n-aveau. Dar nici măcar nu eram flămând, că mă învățasem în atâția ani cu foamea. Și-acum mănânc puțin, și tot mămăligă cu brânza, c-așa-i la noi, la munte”.

Și-a uitat iubita-n Rusia!

Nevasta i-a murit cu ani în urmă. Își amintește cu drag de ea, dar și de rusoaica pe care o întâlnea în secret, când era în lagăr, în Donbass, ori de fata promisă de un general român pe care l-a salvat din calea bombelor. „Cu una am făcut și cu alta m-am ales. Că de bucurie c-am scăpat din lagăr, am uitat de fată și de tot. Am plecat fără rusoaică. Cu generalul nu m-am mai întâlnit în țară, așa că am luat o fată de la noi din sat”, se laudă moșul.

De-a lungul vieții, Tanti Ioana i-a dăruit șase copii, trei băieți și trei fete.

„Statul te-ajută să nu mori de foame”

Constantin Herțoiu a luptat doi ani pentru țară, fiind umilit alți șase prin lagăre. I-a apreciat România meritele și sacrificiile? „Statul te-ajută să nu mori de foame. Mi-au promis 100 de milioane. Ce, am văzut vreun franc? N-or fi avut timp să mi-i dea până acum”, glumește amar nea Dinu.

„Mi-a spus Iliescu: Meriți mult, foarte mult. Știu asta, dar n-avem bani, suntem săraci. Țara e săracă. Uite, bă, ai dracu, tot ei se plâng! Se vaită tot ei de sărăcie, nepoate!”. Din când în când, mai primește câte o vizită de la reprezentanții Armatei, în preajma zilelor sale de naștere, care-i înmânează ori vreo medalie, ori vreo diplomă.

Puțin, prea puțin pentru un erou.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here